Doi bărbați sunt cercetați penal, după ce au furat măști de protecție dintr-un magazin din sectorul 4 al Capitalei.
Procurorii au deschis un dosar penal pe numele a doi bărbați care au furat fiecare câte două cutii de măști de protecție dintr-un magazin de bricolaj dintr-un magazin din Sectorul 4 al Capitalei.
„S-a reţinut că la data de 29 aprilie, în jurul orei 12:45, în contextul măsurilor impuse de starea de urgenţă instituită prin decret prezidenţial ce au determinat o creştere a cererii pentru produse de protecţie, două persoane de sex masculin ar fi sustras fiecare câte două cutii de măști de protecție în valoare totală de 548 lei din incinta magazinului Hornbach Berceni, situat în sectorul 4 din București.. În cauză, unul dintre autori a fost prins în flagrant imediat după comiterea faptei, bunurile sustrase de acesta fiind recuperate. La data de 29 aprilie s-a dispus față de acesta efectuarea în continuare a urmăririi penale cu privire la comiterea infracțiunii de furt, faptă prev. şi ped de art. 228 alin. 1 din C.p. cu aplic. art. 77 lit. g C.p”, potrivit unui comunicat.
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București au dispus administrarea cu celeritate a probelor necesare lămuriririi complete a împrejurărilor în care s-au comis faptele cercetate.
(CITEȘTE ȘI: VESTE PROASTĂ PENTRU ROMÂNI! PE CE DATĂ SE VOR DESCHIDE BARURILE ȘI RESTAURANTELE)